Iulia Șerban, Președinta CONAF Sucursala Neamț
Pentru mine, CONAF înseamnă un vehicul prin care această energie antreprenorială devine forță colectivă. Este mai mult decât o rețea profesională – este un accelerator de visuri, o platformă de dezvoltare și o fereastră deschisă către oportunități și inovație.
Ca antreprenor cu peste 23 de ani de experiență în turism și transport, am învățat că succesul nu se construiește în izolare. Implicarea mea în CONAF Neamț și în inițiativele educaționale reflectă o convingere profundă: economia sustenabilă începe cu educația. De aceea, am adus la Neamț proiecte care creează punți între tineri, mediul de afaceri și instituțiile statului.
Platforma Business WINGATE a oferit antreprenorilor locali acces la resurse și parteneriate strategice, iar Pactul pentru Tineri a pus educația în centrul dezbaterii publice. Prin acest proiect, am participat activ la elaborarea soluțiilor pentru reducerea abandonului școlar, implicându-mă în comitetul interministerial al Guvernului României. Dezvoltarea unui sistem educațional adaptat pieței muncii este esențială, iar CONAF a reușit să aducă la masa discuțiilor atât decidenți politici, cât și experți internaționali și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Educația antreprenorială este o altă prioritate. În parteneriat cu Ministerul Educației, am semnat Pactul pentru Educație Antreprenorială, un proiect care promovează spiritul antreprenorial în rândul elevilor. Ne-am asumat misiunea de a transforma această inițiativă într-un model de succes pentru România. Un exemplu concret este Maratonul pentru Educație Antreprenorială, competiție care, ajunsă la a treia ediție, a demonstrat că teoria și practica pot coexista în formarea viitorilor antreprenori.
Viitorul antreprenoriatului feminin depinde de investiția în educație, crearea de rețele de susținere și dezvoltarea unor politici care să încurajeze inovația. CONAF este un partener de încredere în această misiune, iar pentru mine, rolul de președinte al CONAF Neamț înseamnă angajament și responsabilitate. Continuăm să construim, să inovăm și să inspirăm următoarea generație de lideri ai economiei românești.









