Brîndușa Gugu, Președinta Patronatului Județean al Femeilor de Afaceri Bacău și a CONAF Sucursala Bacău
Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri Bacău a fost înființat în februarie 2019, cu un număr de 24 membri fondatori. În prezent, Patronatul are peste 60 de membri și reprezintă peste 1.500 de angajați.
Brîndușa Gugu, președinta PJFA Bacău, a reușit să coaguleze sub cupola acestei identități antreprenoare de valoare ale mediului de afaceri din județul Bacău.
„Se spune că în momentul în care te angajezi să faci ceva, Providența se mișcă și ea. Consider că o femeie poate gestiona o afacere cu grija și responsabilitățile cu care se implică în activitățile din propria familie. Întotdeauna reușita și succesul sunt mai sigure dacă ai parteneri serioși alături și nu pot decât să mă bucur și să salut prețiosul sprijin oferit de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF.”
În toată perioada de funcționare, am căutat metode pentru menținerea interesului față de apartenența la organizația patronală și atragerea de noi membri.
Periodic, sunt organizate întâlniri pentru membrele Patronatului Bacău, care reușesc astfel să se cunoască, să-și promoveze afacerile și să inițieze colaborări. Toate membrele Patronatului Bacău sunt conectate prin WA la informațiile de interes antreprenorial primite de la CONAF.
În 2025 suntem mândri că am reușit organizarea, sub egida CONAF, a Maratonului pentru Educație Antreprenorială în județul Bacău, activitate prin care ne propunem să promovăm antreprenoriatul în rândul tinerilor.
Pentru viitor, principala preocupare va fi atragerea de noi membri, în primul rând prin întâlnirile lunare și implicarea în activitățile inițiate de membrele Patronatului.









