1. Care este „adevărul nepopular” pe care România trebuie să-l accepte despre finanțele publice?
De ani buni societatea românească trăiește mult peste posibilități; pentru a reduce deficitele foarte mari (bugetar și extern) trebuie să avem o corecție de amploare, care înseamnă costuri/sacrificii pentru cetățeni și firme. Pentru o țară ce are încă de recuperat decalaje de dezvoltare importante pare contraintuitiv ce spun. Dar deficitul bugetar ESA de peste 9% din PIB în 2024 a fost fără egal în UE, similar cu cel din pandemie. În 2025, dacă nu erau adoptate măsuri de corecție a deficitului, retrogradarea rating-ului suveran ar fi fost iminentă.
2. Dacă ați avea de ales între modalități de consolidare fiscală, ce ați alege?
Numai reducerea cheltuielilor publice, cum reclamau comentatori și unii oficiali, care să fi dus deficitul sub 8% din PIB în 2025, nu era posibilă. Uneori se fac afirmații fără a se porni de la date concrete. Creșterea taxelor și impozitelor, deși dureroasă, a fost inevitabilă în condițiile date, ale urgenței. Alternativa, numai reducerea de cheltuieli publice, era o iluzie. Iar o colectare mult mai bună realizată în câteva luni era o propunere neserioasă.
3. Cum se construiește credibilitatea unei ajustări fiscale într-o economie în care mediul privat cere predictibilitate, iar societatea e obosită de „corecții” fără rezultate vizibile?
Este fals că nu există rezultate. Deficitul cash din 2025 a fost 7,65% din PIB și va ajunge în 2026 probabil în jur de 6% din PIB. Oboseala și nemulțumirile cetățenilor sunt de înțeles, date fiind măsurile adoptate. Dar spațiul de manevră a fost foarte limitat. Este prețul plătit pentru erori în politica economică. Din păcate, au fost afectați mai mult cetățenii cei mai vulnerabili – din cauza puseului de inflație inevitabil și impozite crescute. Are sens să existe măsuri de compensare pentru cei mai nevoiași.
4. Ce risc major vedeți dacă România intră în 2026 cu implementare fragmentată și cum s-ar traduce asta în competitivitate, investiții și costul finanțării?
Este bine că în 2025 nu am avut scădere a economiei, deși o recesiune tehnică există; nu este însă o recesiune propriu-zisă. Au contat mult ca sprijin investitiile publice de cca 7,2% din PIB. În 2026 aceste investiții vor merge către 8% din PIB. Să sperăm că PNRR va fi realizat cât mai deplin. Reformele merg anevoios deoarece schimbări adânci întâlnesc împotrivire și nu se pot face prin decrete.
Marea întrebare este ce va fi după 2026. Răspunsul trebuie să vină de la o îmbunătățire masivă a colectării taxelor și impozitelor, care să asigure un plus de 1,5- 2% din PIB la venituri fiscale în anii ce vin. Aceasta ne-ar asigura și un rating de țară mai bun, costuri la împrumuturi mai mici, reducerea aversiunii față de risc a sectorului privat.
5. Într-o țară cu deficit mare, cum separăm investiția publică „care creează viitor” de cheltuiala care doar cumpără timp politic? Ce criterii ați impune?
O selecție riguroasă a investitiilor publice și urmărirea eficienței acestora, cheltuieli sporite în educație și sănătate. Reducerea risipei în cheltuirea banului public prin responsabilizare și tragere la răspundere. Lupta contra corupției să fie prioritară.
6. Care sunt cele mai subevaluate vulnerabilități macro ale României?
Deficitul bugetar și cel de cont curent sunt nesustenabile. Dacă nu reducem deficitul bugetar în mod ferm, se poate pierde controlul asupra datoriei publice (ce este deja în jur de 60% din PIB, de la 39% în 2019) și riscăm să nu ne mai putem finanța și refinanța, să avem o ajustare sălbatică a dezechilibrelor care este impusă de piețe. Și am intra într-o criză socială și politică profundă. Nu trebuie omise cheltuieli de apărare ce vor fi mărite. Creșterea veniturilor bugetare este „bătălia pentru apa grea” în România. Este nevoie și de capital autohton mai puternic, în domenii competitive.
7. Care sunt condițiile ce ar permite adoptarea monedei euro ?
Dacă nu ajungem la deficite mici și o inflație rezonabilă, nu se poate adera la zona euro, CE și BCE nu ar discuta cu noi. Zona euro are o importanță geopolitică mai mare acum.
8. Dacă ați putea schimba o singură regulă „de joc” ca să accelerați antreprenoriatul feminin (mai ales în industrii cu valoare adăugată mare), care ar fi?
Eu cred în meritocrație. Pe de altă parte, sunt de acord că există misoginie ce, nu arareori, se simte și în lumea corporatistă. Trebuie depășite bariere de ordin „cultural” și social. Educația contează mult ca norme de moralitate.
