1. De ce a fost nevoie de apariția FEPAM în acest moment și ce problemă structurală a sistemului de sănătate încearcă să corecteze?
Apariția Federației Patronatelor Antreprenorilor din Domeniul Medical – FEPAM în acest moment nu este una conjuncturală, ci răspunde unei nevoi structurale profunde a sistemului de sănătate din România. Vorbim despre un sector în care mediul privat a devenit indispensabil pentru accesul populației la servicii medicale, dar care nu beneficiază încă de o reprezentare unitară, coerentă și profesionistă în dialogul cu autoritățile. Trebuie să conștientizăm că, indiferent dacă vorbim de public sau privat, vorbim tot despre sănătatea românilor. FEPAM își asumă rolul de a transforma experiența practică a antreprenorilor medicali într-un instrument de politică publică, contribuind la corectarea fragmentării decizionale și la construirea unui cadru funcțional, predictibil și echitabil.
2. Care este cea mai mare vulnerabilitate a antreprenoriatului medical din România astăzi?
Cea mai mare vulnerabilitate a antreprenoriatului medical românesc nu este una singulară, ci rezultatul unui cumul de factori, dominați de lipsa de predictibilitate. Investițiile în sănătate presupun orizonturi lungi de timp, capital semnificativ și resurse umane înalt specializate. Schimbările legislative frecvente, lipsa unor strategii multianuale și instabilitatea mecanismelor de finanțare creează un mediu în care planificarea responsabilă devine dificilă, iar riscul sistemic crește.
3. Sănătatea ca infrastructură critică și element de securitate națională – ce presupune acest lucru, concret?
Concret, înseamnă recunoașterea faptului că sănătatea populației este direct legată de stabilitatea economică, socială și demografică a statului. Sănătatea trebuie privită ca un pilon strategic al contractului social modern. Pe măsură ce crește nivelul de trai și o societate se dezvoltă și clasa de mijloc se consolidează, crește natural și așteptarea pentru servicii publice de performanță, în special în domenii esențiale precum sănătatea și educația. Clasa de mijloc este, prin definiție, purtătoarea aspirațiilor de stabilitate, calitate a vieții și mobilitate socială. Atunci când aceste așteptări nu sunt întâmpinate de sisteme funcționale și accesibile, se creează un decalaj periculos între nivelul de dezvoltare economică și capacitatea instituțională a statului de a livra servicii corespunzătoare.
Istoria recentă arată că dezvoltarea clasei de mijloc în absența unor servicii solide de sănătate și educație nu conduce la stabilitate, ci la tensiuni sociale, așa cum s-a întâmplat și în cadrul „revoluțiilor portocalii”. Frustrarea acumulată într-o populație educată, activă economic, dar insuficient susținută de infrastructura publică, poate deveni un catalizator al instabilității și al contestării ordinii existente. Investiția în sănătate și educație nu este doar o opțiune socială sau morală, ci o condiție de echilibru și securitate pe termen lung.
4. Cum se poate construi un parteneriat real între stat și furnizorii privați, dincolo de relația cu Casa de Asigurări?
Un parteneriat real între stat și furnizorii privați de servicii medicale nu se poate limita la relația contractuală cu Casa de Asigurări. El trebuie construit prin consultare autentică, co-creare de politici publice și colaborare în domenii-cheie precum prevenția, screeningul, digitalizarea (în mod special AI-ul și telehealth) și managementul situațiilor de criză. Parteneriatul devine funcțional atunci când există încredere, transparență și obiective comune, nu doar obligații administrative.
5. Profitul și medicina – incompatibilitate sau falsă dilemă?
Percepția conform căreia profitul și medicina sunt incompatibile reprezintă o falsă dilemă. Profitul nu este un scop în sine, ci o condiție a sustenabilității. Fără eficiență economică, nu pot exista investiții în tehnologie, în infrastructură sau în dezvoltarea profesională a personalului medical. Medicina responsabilă poate fi performantă din punct de vedere financiar fără a compromite etica, calitatea sau siguranța pacientului.
În plus, integrarea turismului medical ridică discursul din zona etică în cea macroeconomică și strategică. Modelele de succes arată limpede direcția: Turcia a construit un ecosistem integrat (pachete medicale, acreditări, promovare externă, platforme naționale), iar rezultatele sunt cuantificabile: 2,3 miliarde USD venituri din turism/servicii medicale în 2023, generate de aproximativ 1,4 milioane de pacienți internaționali, cu trend de creștere și estimări în jurul a 3 miliarde USD pentru 2024 în comunicările publice și din industrie. Spania joacă într-o zonă premium, unde medicina privată se suprapune cu un brand turistic global, iar piața de turism medical este evaluată de analiști la circa 1,32 miliarde USD în 2023 (cu proiecții de creștere), ceea ce indică o masă critică deja formată și capacitatea de a atrage pacienți internaționali prin calitate, acces și experiență. Austria este un reper în segmentul „high-trust, high-standard”, asociat cu excelența clinică și recuperarea medicală; poziționarea țării pe zona de servicii premium se sprijină pe greutatea economică a sănătății în ansamblu și pe investiții consistente în calitate și infrastructură.
6. Ce rol joacă organizațiile patronale într-un sistem medical fragmentat?
Organizațiile patronale joacă un rol esențial în maturizarea unui sistem medical fragmentat. Ele structurează dialogul, stabilesc standarde comune și oferă o voce colectivă capabilă să participe credibil la procesul decizional. În lipsa acestui tip de reprezentare, mediul privat rămâne dispersat, iar potențialul său de contribuție sistemică este subutilizat. „Divide et impera” nu favorizează nici măcar administratorii publici și decidenții politici, pentru că duce la menținerea unui sistem slab și ineficient.
7. Care sunt compromisurile pe care un antreprenor din sănătate nu ar trebui să le facă niciodată?
Există compromisuri pe care un antreprenor din sănătate nu ar trebui să le facă niciodată, indiferent de presiunile economice sau administrative. Compromisul asupra calității actului medical, asupra siguranței pacientului și asupra integrității profesionale subminează încrederea publică în întregul sistem de sănătate.
8. Un principiu esențial pentru reforma sistemului de sănătate din România?
Dacă ar fi să formulez un singur principiu care ar trebui să ghideze reforma sistemului de sănătate din România în următorii ani, acesta ar fi „banii urmează pacientul”. Este un principiu care reașază sistemul în jurul nevoilor reale ale pacientului și introduce un mecanism sănătos de responsabilizare a tuturor actorilor implicați, fără clientelism politic. Atunci când finanțarea este atașată actului medical și alegerii informate a pacientului, competiția se mută firesc din zona cantității în cea a calității, a eficienței și a rezultatelor. Într-un asemenea model, furnizorii sunt stimulați să investească în performanță, prevenție și experiența pacientului, iar statul își poate îndeplini rolul de reglementator și garant al echității, nu doar de plătitor. „Banii urmează pacientul” nu este un slogan, ci o schimbare de filozofie care poate genera un sistem mai transparent, mai corect și mai sustenabil pe termen lung.
