Interviu realizat de jurnalista Teodora Tompea cu Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European
1. Aderarea completă a României la spațiul Schengen a fost un pas istoric, dar integrarea reală depinde de eficiența economică și de reducerea decalajelor față de statele occidentale. Ce trebuie să facă România pentru a nu rămâne doar un beneficiar al acestei aderări, ci un actor care influențează deciziile strategice ale Uniunii Europene?
Aderarea completă a României la spațiul Schengen reprezintă împlinirea unui proiect de țară în care am crezut și pentru care am lucrat neîncetat, care survine după mai bine de 13 ani de când respectăm toate criteriile prevăzute în acquis-ul Schengen.
Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este unul dintre cele mai vizibile și mai importante efecte ale procesului de integrare europeană și mă bucur că am reușit să contribui la realizarea acestui deziderat prin intermediul demersurilor pe care le-am inițiat în ultimii zece ani, ca europarlamentar, alături de colegii din PES activists România, precum și în calitate de vicepreședintele al Parlamentului European și de consilier onorific pe politică externă și europeană al prim-ministrului.
Este un succes al tuturor românilor și aș vrea chiar să le mulțumesc și prin intermediul dumneavoastră celor care au sprijinit campaniile noastre, #RomâniaCereSchengen şi #RomâniiMerităÎnSchengen, demersuri susținute de zeci de mii de români prin care am menținut acest subiect sus pe agenda europeană, am generat dezbateri și rezoluții de susținere adoptate de plenul legislativului european și am pus neîncetat presiune pe liderii europeni.
Aderarea României la zona de liberă circulație aduce cu sine și noi oportunități economice și sociale, putând genera un boost economic de circa 2% pentru PIB-ul României. Competitivitatea economiei noastre primește un aport suplimentar, ceea ce se poate traduce în mai multe investiții și mai multe locuri de muncă. Produsele care pleacă din România către alte state europene vor ajunge acolo mai rapid, iar mărfurile din import ajung mai ieftin la destinație, iar acest lucru înseamnă automat încasări mai mari pentru România și posibilitatea unor produse cu prețuri mai mici pentru români. Am solicitat deja public autorităților naționale și europene să monitorizeze aceste lucruri și să se asigure că aceste noi oportunități se vor resimți în buzunarele românilor.
Gândiți-vă că numai companiile care activează în domeniul transporturilor vor economisi miliarde de euro pentru că vor cheltui mai puțin pe combustibil și evită cozile de zeci de kilometri. Totodată, porturile României, în mod special cel din Constanța, devin atractive pentru investitori și porți de intrare în spațiul Schengen. De altfel, am discutat recent cu companiile din acest domeniu pentru a promova și mai mult România. Eliminarea barierelor aeriene, maritime și terestre conduce, cu certitudine, la un mediu de afaceri mai stabil și cu mai multe oportunități.
La 1 ianuarie 2025, am sărbătorit majoratul apartenenței țării noastre la Uniunea Europeană. Ce au însemnat pentru România cei 18 ani de integrare europeană? În mod cert, dezvoltare, atât la nivel individual, cât și ca societate. Fondurile, politicile și programele europene au contribuit în mod fundamental la îmbunătățirea vieții românilor. Comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru, România a înregistrat, de la aderarea la Uniunea Europeană și până la finalul anului trecut, un sold pozitiv de 66,68 miliarde de euro. Nu trebuie să uităm în niciun moment acest lucru!
Pe de altă parte, Uniunea Europeană nu este mereu bine condusă politic și trebuie să se reformeze. De mult timp susțin transformarea acestui proiect într-unul mai actual și mai apropiat de nevoile reale ale cetățenilor. România trebuie să fie parte activă în construirea unei Europe mai competitive și mai puțin puțin birocratice!
2. Ați propus alocarea a 20% din bugetul UE pentru educație și competențe, într-un moment în care statele membre prioritizează securitatea și competitivitatea economică. Cum convingeți liderii europeni că investiția în educație este o urgență reală și nu doar un deziderat pe termen lung? Există riscul ca educația să rămână din nou la coada priorităților europene?
Este adevărat că, în contextul actual al Uniunii Europene, securitatea și competitivitatea economică sunt priorități esențiale, dar nu putem subestima importanța educației. Educația reprezintă fundamentul pe care se construiește viitorul nostru economic, social și tehnologic. În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European și copreședinte al primului intergrup dedicat educației, voi continua demersurile pentru a face din acest domeniu o prioritate.
În prezent, aproximativ 11-12% din bugetul pe termen lung al Uniunii Europene este alocat educației și competențelor. Totodată, ca urmare a amendamentului meu, adoptat de Parlamentul European, statele membre au alocat 10% din planurile de redresare și reziliență pentru educație, ceea ce se traduce printr-o sumă semnificativă: 65 de miliarde de euro pentru întreaga Uniune, din care 3 miliarde reprezintă alocarea României. În acest context, educația beneficiază deja de un procent considerabil din bugetul european, dar, în continuare, finanțările sunt fragmentate și insuficiente pentru a răspunde provocărilor cu care ne confruntăm.
Este esențial să subliniem că, fără educație și formare de calitate, Europa nu va putea rămâne competitivă pe plan global. Nu vom putea face față provocărilor economice și tehnologice ale viitorului dacă nu investim în dezvoltarea capitalului uman. De aceea, propunerea de a aloca 20% din bugetul UE pentru educație și competențe nu este doar un deziderat pe termen lung, ci o urgență reală. Educația este cheia pentru construirea unei Europe competitive, inovative și coezive.
Misiunea intergrupului pe care l-am inițiat, sprijinit de circa 100 de eurodeputați din statele membre, este să consolidăm programele europene, să le prioritizăm și să ne asigurăm că educația devine o prioritate pe agenda europeană. În calitate de negociator-șef al bugetului european, am reușit să obțin pentru acest an un buget record pentru educație și tineret, iar obiectivul nostru este să consolidăm această direcție în continuare. Am depus deja amendamente pentru modificarea legislației și bugetelor europene, iar scopul nostru este unul clar și realizabil.
Liderii europeni și birocrații de la Comisie trebuie să înțeleagă faptul că educația nu reprezintă doar o valoare fundamentală, ci și o investiție directă în competitivitatea Europei. Invit cititorii dumneavoastră să ne sprijine în acest sens. Fără educație, nu vom reuși să facem față provocărilor economice, iar pentru ca Europa să rămână un actor global relevant, este esențial să investim masiv în educație și formare. Așadar, educația nu este doar o opțiune, ci o urgență, iar viitorul Uniunii Europene depinde de deciziile pe care le luăm acum.
3. Partenerii sociali sunt esențiali pentru dezvoltarea politicilor economice și educaționale ale UE, dar mulți acuză că dialogul social rămâne doar o formalitate birocratică, fără impact real asupra deciziilor strategice. Ce mecanisme concrete pot transforma acest dialog într-un instrument de schimbare și care este rolul României în această dinamică?
Partenerii sociali sunt esențiali pentru dezvoltarea politicilor economice și educaționale ale Uniunii Europene, dar de multe ori dialogul social devine o formalitate birocratică, fără un impact real asupra deciziilor. Ca vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de relația cu partenerii sociali, consider că este esențial să transformăm acest dialog într-un instrument real de schimbare. De aceea, am lucrat pentru a instituționaliza procedurile de lucru la nivelul legislativului european și am reușit să obțin mai multe fonduri pentru dialogul social european în bugetul UE.
Pentru a face acest lucru, trebuie să îmbunătățim transparența și să ne asigurăm că partenerii sociali sunt implicați activ în procesul decizional european, de la început până la sfârșit. Trebuie creat un cadru legislativ mai flexibil care să permită o participare reală și să alocăm fonduri suplimentare pentru sprijinirea dialogului social, astfel încât procesul decizional să fie mai echitabil și mai incluziv.
România joacă un rol important în această schimbare. În calitate de ministru delegat pentru afaceri europene, am organizat cel mai amplu proces de consultare privind prioritățile președinției României la Consiliul Uniunii Europene, oferind partenerilor sociali oportunitatea de a contribui direct la elaborarea politicilor europene.
Totodată, am fost cel care a solicitat și obținut ca partenerii sociali şi reprezentanții structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale să fie incluși în Comitetul de monitorizare a PNRR. Dar îmi doresc ca acest mecanism să fie unul cu adevărat funcțional. De aceea, am solicitat, în calitate de raportor al Parlamentului European privind implementarea mecanismului de redresare și reziliență, ca executivul european să intervină pentru ca vocea partenerilor sociali şi locali să fie ascultată.
Sunt absolut convins că, mai ales în momentele de criză, trebuie să promovăm dialogul. Dar pentru a putea face acest lucru trebuie să protejăm Europa socială pentru ca drepturile și dialogul social să rămână garantate. Pentru a crește încrederea în Uniunea Europeană, trebuie să avem un dialog social real care să sprijine atât dezvoltarea economică, cât și integrarea dimensiunii sociale în toate politicile europene. O Europă pro-business are nevoie de încredere între partenerii sociali și un mediu politic și social stabil.
4. Uniunea Europeană se află într-un moment de redefinire globală, între competiția economică cu SUA și China, crizele geopolitice și creșterea euroscepticismului. Europa este pregătită să conducă aceste transformări sau va continua să fie un jucător care doar reacționează la crize? Și mai important, cum poate România să treacă de la statutul de beneficiar la unul de contributor strategic în această ecuație?
Următoarele luni sunt esențiale din perspectiva agendei internaționale, iar România trebuie să adopte un rol proactiv în conturarea deciziilor care ne privesc direct. De altfel, în cadrul intervențiilor mele în Parlamentul European, am subliniat provocările imediate cu care ne confruntăm și necesitatea unor soluții clare și implementate rapid.
În primul rând, relațiile transatlantice trebuie redefinite în contextul noii administrații americane, pentru a asigura o colaborare mai eficientă între UE și SUA, având în vedere noile provocări geopolitice. Am propus, în acest sens, atât liderilor europeni, cât și partenerilor americani negocierea unui nou acord comercial transatlantic, subiect rămas suspendat de prea mult timp.
În plus, Europa trebuie să răspundă provocărilor legate de China, având în vedere competiția economică acerbă și riscurile de securitate. Cu precauție, răbdare și atenție la detalii, aș gândi o strategie comună transatlantică privind China.
În același timp, Uniunea Europeană trebuie să se afirme ca un actor global cu o agendă clară și ambițioasă. Europa trebuie să contribuie la procesul de pace din Ucraina, având în vedere impactul acestui conflict asupra stabilității regiunii și a întregii Europe. Totodată, protejarea democrațiilor europene în fața dezinformării reprezintă o provocare majoră pentru care trebuie să găsim instrumente mai bune. Uniunea Europeană trebuie să își protejeze suveranitatea europeană, iar acest lucru trebuie făcut în detaliu. De exemplu, este inacceptabil că 70% din infrastructura noastră digitală vine din afara Europei, iar unii furnizori reprezintă chiar un risc de securitate.
România poate juca un rol important în acest context, dar pentru a deveni un contributor strategic, trebuie să ne consolidăm politica internă și să investim în securitate, educație și infrastructură finalizând în termen aderarea la OCDE. Trebuie să aliniem mai bine politicile interne cu obiectivele europene, să dezvoltăm relații puternice cu partenerii internaționali și să ne asigurăm că România devine un pilon activ în consolidarea Uniunii Europene și a NATO. Este esențial să avem o strategie clară pentru viitor, definită prin consultări publice și un dialog constant cu experți și cetățeni, dar mai ales ne trebuie o reformă completă a acțiunii externe a României. Țara noastră trebuie să fie pregătită să își apere interesele pe termen lung și să fie un actor cu impact real în politica externă și europeană.
5. Leadership-ul feminin este încurajat la nivel european, dar datele arată că în continuare femeile ocupă mult prea puține poziții-cheie în economie și politică. De ce nu vedem rezultate concrete în ritmul dorit? Este vorba de lipsa unor politici eficiente sau de o cultură organizațională care încă împiedică progresul?
Astăzi, Europa este condusă de femei influente precum Christine Lagarde la Banca Centrală Europeană, Roberta Metsola în Parlamentul European, Ursula von der Leyen la Comisia Europeană și Teresa Anjinho, noul Ombudsman al Uniunii Europene, care au reușit să spargă barierele tradiționale și să devină exemple de succes în domenii esențiale pentru viitorul Europei. Mi-aș dori mai multe exemple similare și în România.
De altfel, cel mai mare potențial în termeni de leadership feminin există în mediul de afaceri. Statisticile arată că 25% dintre companiile românești sunt deținute de femei și că peste 36% dintre posturile de conducere sunt ocupate de doamne. Nu pot decât să felicit CONAF pentru ceea ce face în a promova cu seriozitate vocea femeilor de afaceri din România.
Totuși, ritmul progreselor nu este la fel în toate domeniile și nici cel pe care ni-l dorim. De ce? În primul rând, cultura organizațională și prejudecățile care există în multe dintre aceste organizații sau partide sunt greu de schimbat, iar în unele cazuri există încă rețineri față de promovarea femeilor în poziții de leadership. În plus, de multe ori, femeile sunt mai puțin încurajate să aspire la funcții de decizie, din cauza obstacolelor legate de echilibrul între carieră și viața personală sau de lipsa unui sprijin suficient în carierele lor.
Mai nou, în România, dacă aperi egalitatea de gen ești etichetat ca progresist sau sorosist. Dacă susții nevoia de oportunități egale sau drepturi sociale ești anti-Trumpist și vrei ca România să își piardă suveranitatea. Sunt foarte îngrijorat de aceste tendințe, dar și de lipsa de reacție a societății românești. Există un risc real ca multe din drepturile câștigate de femeile din România să fie puse sub semnul întrebării.
Devine, astfel, presant să obținem rezultate mai rapide, printr-o combinație între măsuri legislative mai ambițioase și un sistem mai robust de sprijin pentru femeile care aspiră la poziții de lider. În plus, schimbarea mentalității la nivelul întreprinderilor și al instituțiilor politice este esențială. Trebuie să abordăm aceste provocări nu doar dintr-o perspectivă legală, ci și culturală, pentru a construi un mediu care să le permită femeilor să ajungă în poziții de decizie. Dar, doar noi, ca societate, putem face o schimbare. Haideți să o facem împreună!
6. România are una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar din Uniunea Europeană, iar fenomenul mamelor minore este în creștere. Cum poate România adapta strategiile europene pentru a ataca aceste probleme la rădăcină, fără să se limiteze doar la soluții administrative? Ce lipsește din actualele politici naționale?
Aduceți în discuție un fenomen îngrijorător care ține de educație și care plasează România în topuri rușinoase. Avem cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană, iar fenomenul continuă să fie o provocare majoră. Potrivit INS, aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în UE provin din România, iar unul din zece nou-născuți are o mamă adolescentă.
Aceste date alarmante impun dezvoltarea unor programe de sprijin pentru familiile vulnerabile, promovarea educației pentru sănătate și cultivarea responsabilității sociale. Trebuie să trecem de la o abordare birocratică la una bazată pe prevenție și intervenție rapidă. România trebuie să adopte strategii integrate pentru a combate abandonul școlar și fenomenul mamelor minore, mergând dincolo de soluțiile administrative.
În acest sens, este esențial să adaptăm politicile europene pentru a sprijini educația de calitate și accesibilă tuturor, în special pentru copii din zone defavorizate. Nu este suficient doar să intervenim în educație; este necesar să adăugăm și componente sociale, de mediere, asistență a familiei și orientare profesională.
Un pas esențial pentru România este crearea unei baze de date clare cu copiii aflați în situații vulnerabile, pentru a înțelege mai bine unde se află aceștia, care sunt nevoile lor specifice și cum putem ajuta acele familii și comunități. Colaborarea cu organizațiile non-guvernamentale, care au o experiență directă și eficientă pe teren, este crucială. Aceste organizații au demonstrat o mare capacitate de acțiuni și cunoștințe locale, fiind adesea mai bine pregătite decât autoritățile publice în ceea ce privește intervențiile necesare. Statul român ar trebui să învețe din aceste bune practici și să le integreze în implementarea soluțiilor.
La nivel european, Garanția pentru Copii trebuie să rămână un instrument activ, dar mult mai bine finanțat, oferind soluții reale și sustenabile pentru combaterea abandonului școlar și sprijinirea familiilor vulnerabile. De altfel, am susținut și am reușit obținerea unei finanțări suplimentare pentru Garanția Europeană pentru Copii, dar sunt în continuare surprins neplăcut de lipsa de ambiție la nivelul UE privind aceste obiective.
7. Companiile din România se plâng de un deficit acut de competențe, în timp ce tinerii absolvenți spun că nu găsesc locuri de muncă pe măsura pregătirii lor. Este o problemă de sistem educațional, de lipsă de investiții sau de strategie economică? Ce trebuie schimbat fundamental pentru ca Pactul European pentru Competențe să aibă un impact real în România?
Este evident că deficitul de competențe reprezintă o problemă complexă care nu poate fi rezolvată prin soluții superficiale. Uniunea Competitivității Europene trebuie să se bazeze pe un plan real de acțiune, cu investiții concrete în educație, formarea competențelor, sprijin pentru IMM-uri și soluții pentru reducerea decalajelor economice. Pactul European pentru Competențe nu trebuie să rămână doar o intenție politică, ci să includă măsuri clare pentru investiții și formarea continuă a tinerilor și a celor deja activi pe piața muncii. În România, este crucială o integrare mai bună între educație și piața muncii, iar programele educaționale trebuie să fie adaptate constant la cerințele economiei.
În acest context, Intergrupul pentru Educație și Competențe, pe care l-am inițiat în Parlamentul European, joacă un rol important. Vom pune presiune pe Comisia Europeană și pe statele membre pentru a avea o agendă concretă în acest domeniu, inclusiv alocări financiare consistente pentru proiectele educaționale și formarea continuă. Revendicarea noastră prin care solicităm ca 20% din viitorul buget european pe termen lung să meargă către zona de educație și competențe presupune crearea unui plan european ce prevede un follow-up riguros, pentru a monitoriza finanțările acordate și rezultatele obținute.
Pentru ca Europa să fie puternică, trebuie să investim inteligent, creând un ecosistem educațional care sprijină inovarea și IMM-urile, reducând inegalitățile economice. Nu putem lăsa nicio țară în urmă; toate statele membre trebuie să aibă oportunități echitabile în accesarea fondurilor și a resurselor pentru educație și competențe.
Competitivitatea Europei se construiește împreună, prin decizii curajoase și acțiuni concrete, iar România trebuie să fie un actor influent în acest proces, aplicând aceste principii atât la nivel european, cât și acasă.
8. Deși femeile au o prezență tot mai mare în economie, accesul la poziții de leadership și finanțare rămâne limitat. Cine trebuie să facă primul pas în această schimbare: politicile europene, mediul de afaceri sau femeile însele? Ce măsuri concrete ar trebui implementate pentru a sparge definitiv acest plafon de sticlă?
Este adevărat că, în ciuda progreselor din ultimele decenii, accesul femeilor la poziții de leadership și finanțare rămâne limitat. În ceea ce privește cine trebuie să facă primul pas, este nevoie de un efort concertat între politicile europene, mediul de afaceri și femeile însele.
Politicile europene pot și trebuie să continue să sprijine egalitatea de gen prin măsuri concrete, cum ar fi creșterea numărului de femei în funcții de conducere prin reforme legislative și politici de sprijin pentru antreprenoriat. De exemplu, în Uniunea Europeană, s-au făcut progrese importante în ultimii ani pentru a încuraja leadership-ul feminin, prin politici și măsuri legislative care sprijină egalitatea de gen. Un exemplu concret este reprezentat de directivele europene care au impus un număr minim de femei în consiliile de administrație ale companiilor listate la bursă. Această măsură a contribuit la creșterea reprezentării femeilor în poziții de decizie în mediul de afaceri, dar este doar un prim demers.
Un alt pas important în această direcție este raportul adoptat recent de Parlamentul European, prin care eurodeputații subliniază importanța remunerării egale și a tratamentului echitabil pentru a asigura independența economică a femeilor. În prezent, diferența de remunerare între bărbați și femei este, la nivel european, de 14,1%, iar cea de pensii ajunge la 29,5%, ceea ce reflectă o inegalitate adânc înrădăcinată ce necesită măsuri urgente. Totuși, Ministerul Muncii anunța în februarie anul trecut că, în România, media salarială pentru femei a ajuns la 6.026 de lei, depășind pentru prima dată media salarială pentru bărbați, care era la 5.804 lei. Aceasta este o dovadă că progresele în materie de egalitate salarială sunt posibile, dar ele trebuie consolidate prin măsuri de transparență și sancțiuni pentru instituțiile și companiile care nu respectă dreptul muncii.
Însă schimbarea nu se poate face doar prin legi și reglementări. Trebuie să depășim mentalitățile tradiționale care sugerează că rolul femeii este limitat în anumite domenii. Mai mult decât atât, femeile au nevoie de mai mult sprijin în echilibrarea carierei cu viața personală, prin politici care să asigure un mediu de lucru flexibil și accesibil.
Pentru a sparge plafonul de sticlă, măsurile concrete ar putea include: implementarea unor măsuri de susținere a antreprenoriatului feminin, cum ar fi fonduri de investiții dedicate femeilor, crearea unor rețele de mentorat pentru femeile aflate în funcții de conducere, accesul la educație pentru fetele și femeile din zonele defavorizate și dezvoltarea unor programe de leadership pentru femei care să le ajute să își construiască încrederea și să navigheze provocările din carierele lor. Totodată, este esențial să promovăm politici de conciliere a vieții profesionale cu cea personală și investiții în infrastructura de sprijin familial și educațional, pentru a sprijini femeile să rămână active pe piața muncii pe termen lung.
Dar cel mai important lucru este să ascultăm femeile. Să învățăm din exemplu femeilor de succes și să le oferi mijloacele pentru a schimba lucrurile.
9. România vorbește mult despre digitalizare, dar decalajele dintre rural și urban persistă. De ce nu reușim să transformăm digitalizarea într-o prioritate reală și cum poate România evita să devină o piață de consum a tehnologiilor altora, în loc să fie un centru de inovație digitală?
România are un potențial enorm în domeniul digital, însă există încă provocări semnificative care trebuie depășite. Unul dintre principalele obstacole este fragmentarea pieței interne și disparitățile între urban și rural. Chiar dacă avem un interes și un discurs puternic despre digitalizare, în continuare nu reușim să implementăm măsuri coerente care să asigure accesul echitabil la tehnologie pentru toți cetățenii, indiferent de regiune sau condiție socială. Aceste decalaje persistă din cauza lipsei unei strategii integrate și a unui cadru legal care să încurajeze dezvoltarea infrastructurii digitale și a competențelor digitale în zonele defavorizate.
Pentru a transforma digitalizarea într-o prioritate reală, trebuie să punem accent pe educația digitală și pe dezvoltarea unei infrastructuri adecvate în toate colțurile țării. În plus, este necesar să facilităm accesul companiilor din România la piețele europene și internaționale, reducând barierele birocratice și promovând un cadru legislativ mai favorabil inovației. Țara noastră nu trebuie să fie doar o piață de consum al tehnologiilor altora, ci să devină un centru de inovație digitală, unde companiile românești să poată să dezvolte tehnologii competitive și să participe activ la crearea unui ecosistem digital global. Din păcate, potrivit datelor oficiale, România are cele mai puține companii care folosesc inteligența artificială din Uniunea Europeană – doar 3,1% dintre întreprinderile cu cel puțin 10 angajați au implementat tehnologii IA, mult sub media UE de 13,5%.
Uniunea Europeană poate juca un rol important în corectarea decalajelor și consolidarea acestui proces de afirmare, sprijinind dezvoltarea ecosistemului digital românesc prin resurse financiare și reglementări care să sprijine IMM-urile și inovația. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că România este bine reprezentată în procesul decizional european, astfel încât să putem influența legislația care va modela viitorul digital al Europei.
De altfel, la nivelul Parlamentului European, am coordonat raportul privind strategia europeană în materie de educație digitală, am ajutat la implementarea unei bune legislații privind portabilitatea platformelor digitale, programul Wifi for All sau drepturile de autor în mediul online, și am obținut fonduri suplimentare pentru tranziția digitală, inclusiv prin susținerea creării la București a unui centru european de competențe. Organizez în acest sens de ani buni și Romanian Digital Day, un eveniment de mare amploare menit să ajute la promovarea sectorului digital românesc. Aceste acțiuni și măsuri pot ajuta România să se poziționeze nu doar ca un consumator de tehnologii, ci și ca un creator de soluții digitale inovative care pot schimba lumea.
În acest context, România poate folosi atât resursele europene disponibile, cât și potențialul propriu de inovație pentru a deveni un lider în domeniul digital la nivel european și global. Trebuie să folosim fiecare oportunitate. Spre exemplu, am inițiat un proiect-pilot dedicat digitalizării școlilor din zonele izolate, rurale și montane, care se confruntă cu dificultăți semnificative în accesul la tehnologie și educație digitală. Proiectul a vizat nu doar dotarea școlilor cu infrastructura necesară, dar și formarea cadrelor didactice pentru a utiliza tehnologiile digitale în procesul educativ, contribuind astfel la crearea unui viitor mai echitabil pentru toți elevii, indiferent de locul în care trăiesc.
Din păcate, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, există un decalaj tot mai mare între regiuni și chiar între școli, dar acest decalaj poate fi depășit dacă reușim să folosim resursele europene în mod eficient. Banii europeni nu trebuie să fie doar pe hârtie, trebuie să fie alocați și raportați într-o manieră adecvată, pentru a asigura implementarea efectivă a proiectelor digitale.
În sensul acesta, am obținut alocarea unor fonduri specifice pentru digitalizarea zonelor rurale și pentru a sprijini inovarea și dezvoltarea infrastructurii digitale în aceste regiuni. Aceste măsuri nu doar că vor ajuta România să răspundă provocărilor legate de digitalizare, dar vor crea și un mediu favorabil pentru dezvoltarea de soluții digitale inovative care pot contribui la evoluția globală a sectorului tehnologic. Este esențial ca aceste inițiative legate de transformarea digitală să devină o prioritate reală, iar România să devină un pionier în transformarea digitală a Europei.
10. Ați prezentat recent cele zece provocări majore care vor marca agenda europeană în 2025, evidențiind riscuri economice, lipsa de competitivitate și nevoia de transparență în instituțiile UE. Cu toate acestea, mulți critici consideră că Uniunea Europeană reacționează mai mult decât anticipează. Este Europa pregătită să gestioneze aceste crize într-un mod eficient sau riscăm o fragmentare și o reducere a influenței globale? Și, concret, cum poate România să treacă de la statutul de beneficiar la un actor proactiv în aceste transformări?
Europa nu este pregătită pentru a gestiona aceste crize, iar România cu atât mai puțin. Ca dovadă, ultimele luni au demonstrat fragilitatea democrației românești, dar și incapacitatea Uniunii Europene în a se impune la nivel global. La nivel european, coordonez grupul interinstituțional care identifică, evaluează și propune soluții pentru provocările cu care ne vom confrunta. Fără să caut să alarmez, lucrurile, din păcate, nu arată tocmai bine.
De aceea, trebuie să ne pregătim mai repede și mai bine. Există un sentiment de urgență privind consolidarea proiectului european și întărirea unității blocului comunitar. Uniunea Europeană trebuie să fie mai puțin birocratică, să asculte mai mult statele membre, care și ele trebuie să dialogheze mai mult, și mai ales trebuie să își seteze o agendă pentru viitor. Personal consider că trebuie o reformă reală și complexă. Alt mod de conducere, alt stil de management, poate chiar alți oameni politici adaptați situației actuale. Decizii importante trebuie luate privind viitorul buget european pe termen lung, dezvoltarea unei armate comune, relația cu Statele Unite, viitorul Ucrainei sau competitivitatea europeană.
România nu poate să nu participe la aceste dezbateri și cred, cu tărie, că trebuie să vină cu propria sa viziune. Politica externă românească a fost doar reactivă. Este timpul ca țara noastră să fie mai proactivă, mai directă, mai sigură pe sine. Însă pentru a face acest lucru trebuie să implicăm societatea și experții pe care îi avem, trebuie să dezvoltăm alianțe și o strategie solidă și mai ales trebuie să știm ce ne dorim. Anul acesta va fi crucial în a determina viitorul României.
O spun cu fermitate că singura șansă pentru țara noastră să conteze este mizând pe calea democratică și soluția stabilității. Autocrația, misticismul, scandalul și extremismul sunt garanția eșecului. O alegere greșită ar însemna ca vocea României să nu fie auzită, iar interesele și obiectivele noastre reale să nu poată fi atinse.
Cred în România și rămân un optimist privind potențialul românilor. Cunosc atât de mulți români și românce care au făcut și fac lucruri extraordinare. Din păcate, clasa politică nu a reușit să stabilească un proiect comun și să adune alături toate aceste minți luminate și oameni care vor să ajute la construirea unei Românii moderne, dezvoltate și care nu lasă pe nimeni în urmă. Însă sunt convins că din întunericul și criza în care ne aflăm poate apărea lumina și, cine știe, speranța poate o să vină din partea unei femei sau măcar a unei persoane care înțelege foarte bine de ce doar împreună societatea poate progresa.
