O perspectivă a competitivității naționale și Europene
de Corneliu Bodea, președinte al Centrului Român al Energiei (CRE)
Proiectul European de tranziție energetică, ca parte a planului general de neutralitate climatică până la mijlocul secolului, reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale timpurilor noastre, dar și o oportunitate uriașă pentru antreprenori. Fiind implicat de peste 30 de ani în domeniul energetic, cred cu tărie că antreprenoriatul este motorul care poate transforma acest deziderat politic într-o realitate sustenabilă.
Tranziția energetică nu este doar despre tehnologii noi, ci despre o revoluție socială, economică și politică, un teren de confruntare economică și strategică. Ea schimbă fundamental modul în care ne raportăm la resurse, la mediu și la viitorul urmașilor noștri. Antreprenorii sunt cei care văd oportunități acolo unde alții văd provocări, având curajul de a investi timp, resurse și energie în proiecte ambițioase. Ei dezvoltă soluții inovatoare prin identificarea nevoilor pieței, adoptând tehnologii de ultimă generație și promovând sustenabilitatea. Totodată, creează valoare adăugată nu doar prin produsele și serviciile oferite, ci și prin contribuția la dezvoltarea comunităților și creșterea economică.
Totuși, problematica erodării competitivității UE și poziția SUA vor impacta cu siguranță programul de tranziție energetică. Finanțările energiei din surse regenerabile pot întârzia, investitorii vor deveni mai prudenți, afectând astfel calendarul și ritmul noilor proiecte. Revizuirea politicilor este inevitabilă, iar o recalibrare mai pragmatică poate aduce claritate, stabilitate și stimularea investițiilor.
Compania Adrem este un exponent al modului în care inovația antreprenorială poate sprijini modernizarea infrastructurii energetice. Modernizarea și digitalizarea rețelelor, eficiența energetică și adoptarea de soluții smart sunt direcții esențiale pentru un viitor sustenabil.
Raportul recent al lui Mario Draghi subliniază nevoia Uniunii Europene de a investi masiv în competitivitate, cu accent pe inovație și sustenabilitate. Antreprenorii români, sprijiniți de organizații precum CONAF, pot contribui semnificativ la acest efort. Prin educație continuă, acces la finanțare și colaborare strânsă cu autoritățile, putem dezvolta un mediu propice pentru afaceri și pentru tranziția energetică.
Un leadership puternic și o viziune clară sunt esențiale. CONAF are un rol important în facilitarea dialogului dintre antreprenori și factorii de decizie, asigurând un cadru stabil și predictibil pentru investiții și inovație. Ca antreprenor și membru al acestei confederații, susțin această viziune.
Viitorul energetic al României și al Europei depinde de capacitatea noastră de a inova și de a colabora. Antreprenorii sunt coloana vertebrală a acestei tranziții și doar împreună putem construi un viitor sustenabil și prosper pentru generațiile viitoare.









