Sigina Luca, fondatoare Luna Cleaning
- Ce v-a inspirat să porniți Luna Cleaning și cum ați transformat această idee într-o afacere funcțională și de încredere?
În 2011 eram deja antreprenor, activam în zona evenimentelor și aveam nevoie de servicii de curățenie. Am ajuns însă în postura unui client care a simțit că e loc pe piață pentru mai bine, dar și pentru mai mult profesionalism, mai multă grijă, mai multă seriozitate. A fost unul dintre acele momente în care, ca antreprenor, recunoști o oportunitate.
Am început prin a mă documenta, am studiat tot ce ține de proceduri, metode și mod de lucru. Am pornit deschisă față de tot ce urma să învăț, iar numele Luna Cleaning a venit într-un moment simplu, dar cu semnificație pentru mine: eram în mașină, veneam spre Cluj, iar cerul era plin de stele și m-am uitat la lună. Luna Cleaning – „Lună și Bec”.
Transformarea ideii într-o afacere de succes a venit odată cu investiția consecventă în oameni și în tehnologie. Am pus bazele unei echipe profesioniste, în care încrederea și colaborarea sunt esențiale. Începând cu 2018 m-am dedicat în mare măsură companiei, iar impactul acestei decizii s-a văzut imediat în ritmul de creștere și satisfacția clienților.
Am construit această afacere pe un fundament de încredere, atât între echipă și clienți, cât și între membrii echipei, deoarece am înțeles că o relație de încredere este esențială pentru un serviciu de curățenie profesională. De-a lungul timpului, am reușit să extindem afacerea la nivel național și să menținem aceleași standarde înalte, iar succesul nostru a fost construit pe răbdare, adaptabilitate și o abordare orientată spre detalii.
Anul acesta se împlinesc 14 ani de când construim cu grijă o experiență de curățenie ghidată de valori puternice, consecvență și îmbunătățire continuă.
- Care sunt diferențiatorii principali ai serviciilor oferite de Luna Cleaning pe o piață competitivă precum cea a curățeniei profesionale?
Luna Cleaning s-a remarcat încă de la început prin felul în care înțelege această meserie: nu ca pe un simplu serviciu, ci ca pe o formă de grijă față de oameni și față de spațiile în care aceștia trăiesc și lucrează. Într-un domeniu în care efortul din spate rămâne adesea invizibil, am ales să ridicăm standardele, să fim consecvenți și să construim relații bazate pe valori sănătoase.
De-a lungul timpului am rămas fideli acestor valori, indiferent de context. Chiar și în cele mai dificile contexte, am rămas aproape de partenerii noștri, fără să facem compromisuri față de cuvântul dat. Eforturile noastre în această direcție au fost recunoscute și în 2018, prin premiul de excelență acordat în cadrul Cleaning Show Awards.
Faptul că ne-am format o identitate puternică prin specializarea în domenii-cheie este un alt punct forte. De la sectorul rezidențial până la proiectele post-constructor, cu cele din urmă fiind un adevărat test pentru profesionalismul nostru datorită complexității lor, fiecare dintre aceste domenii beneficiază de aceeași abordare riguroasă și profesională.
Pe lângă acestea, un alt diferențiator important este investiția continuă pe care o facem în educație. Credem că formarea constantă susține standardele înalte și dă sens muncii noastre, pentru că, dincolo de gesturile repetitive, curățenia este un act care implică sănătatea, integritatea și puritatea spațiilor pe care le gestionăm.
Luna Cleaning nu este doar un furnizor de servicii profesionale, ci o experiență construită cu grijă în fiecare detaliu. Tratăm fiecare intervenție cu seriozitate, suntem punctuali, atenți și lăsăm totul – la propriu – lună și bec.
- Cum reușiți să gestionați echipele din teren și să asigurați standarde constante de calitate în fiecare intervenție?
Gestionarea echipelor de pe teren și asigurarea unor standarde de calitate în fiecare intervenție reprezintă un proces complex, dar și o responsabilitate pe care o tratăm cu seriozitate. În cadrul Luna Cleaning am construit un sistem de lucru care combină profesionalismul, infrastructura solidă și educația continuă a echipelor noastre, pentru a livra excelent chiar și sub presiune.
Este o mare provocare și o bucurie să gestionăm proiecte în perimetre intens circulate, unde zilnic trec peste 50.000 de oameni. Evenimente de amploare, precum Untold, TIFF sau Transylvania Open, sunt exemple concrete care ne-au pus la încercare capacitatea de a menține un standard înalt de curățenie într-un timp scurt, în condiții de intensitate maximă. În aceste contexte, nu doar că am reușit să livrăm calitate, dar am demonstrat și flexibilitate, reactivitate și adaptabilitate.
Pentru a asigura coerența și consistența calității în toate intervențiile, am investit continuu în educația echipelor noastre. Valorile și standardele noastre sunt transmise constant, iar toți colegii sunt pregătiți să facă față oricăror provocări. Formarea continuă este o prioritate pentru noi și are la bază Academia Luna, programul pe care l-am construit acum 8 ani și în care ne formăm oameni practici, implicați și pregătiți pentru realitatea fiecărui proiect.
Avem peste 600 de colegi, fiecare dintre ei fiind instruiți cu atenție, astfel încât să fie pregătiți să adere la cele mai înalte standarde de calitate, indiferent de tipul intervenției sau de complexitatea proiectului. Fiecare echipă urmează proceduri standardizate și beneficiază de un control riguros al calității, asigurând o experiență consistentă.
- Cum se construiește loialitatea în relația cu clienții într-un domeniu în care discreția, încrederea și eficiența sunt esențiale?
Am construit și menținut loialitatea cu clienții noștri prin încredere, integritate și angajament față de standardele noastre. Într-adevăr în domeniul nostru discreția, încrederea și eficiența sunt elemente cheie. Lucrăm frecvent în spații unde confidențialitatea este esențială. Echipele noastre nu sunt doar bine pregătite, ci alese în funcție de potrivirea cu tipul de proiect – pentru că știm că seriozitatea vine și din oamenii potriviți la locul potrivit.
Cred, de asemenea, că am reușit să stabilim relații de lungă durată livrând rezultate consistente și la nivel înalt, indiferent de provocări. Clienții știu că pot conta pe noi să le respectăm nevoile și să le livrăm soluțiile dorite, la fiecare intervenție.
Timpul e un factor esențial în activitatea noastră, dar eficiența nu înseamnă doar viteză, ci și rigurozitate. De aceea, ne bazăm pe proceduri bine puse la punct și pe echipe pregătite să intervină prompt, fără a face compromisuri la calitate.
Nu în ultimul rând, cred că pe lângă acestea, alegerea echipelor potrivite pentru fiecare client face diferența în experiența noastră și e un factor care contribuie la loialitatea pe care ne-o arată clienții noștri. Asigurăm o bună comunicare și chimie între colegii noștri și clienți. Această potrivire face ca relația să funcționeze natural și să se consolideze în timp.
- Ce rol a avut asumarea feminină și leadershipul autentic în dezvoltarea brandului Luna Cleaning și ce sfat le-ați oferi altor femei care își doresc să înceapă un business în servicii?
Pentru mine, asumarea feminină și leadershipul autentic sunt o alegere conștientă în fiecare zi. Încă de mică, mi-am dorit să fiu femeie de afaceri, iar libertatea a fost întotdeauna un principiu fundamental. Cred că femeile sunt agenți ai schimbării și sunt mândră de reziliența, perseverența și puterea noastră de muncă.
Am dezvoltat Luna Cleaning de la zero, pornind de la o nevoie reală și o oportunitate clară. Parcursul nu a fost nici pe departe liniar – a fost, și este în continuare, suma eșecurilor peste care am trecut, a învățării din mers și a muncii constante. E nevoie de curaj, dar și de răbdarea de a lăsa lucrurile să se așeze în timp. Eu am ales mereu să merg mai departe cu încredere.
Dezvoltarea afacerii a venit firesc, odată cu echipele pe care le-am construit. Ele m-au motivat să rămân, să cresc și să duc acest business mai departe. Am un respect imens pentru cei care fac această muncă, indiferent de gen. Pentru că da, nu este un domeniu ușor, dar aduce o satisfacție reală.
Dincolo de efortul de zi cu zi, ceea ce m-a ghidat pe mine a fost dorința de a construi: să adun oameni, să creez punți și să pun idei în mișcare. Misiunea mea este să fiu un conector, iar asta mă motivează să ies din tipare, să mă implic în inițiative care pot aduce schimbări reale și să încerc marea cu degetul.
Am pus preț pe experiență și pe lecțiile care vin din mers. Se spune că nu pierzi niciodată – chiar și când pierzi ceva, câștigi experiență. Nu cred că poți să faci business fără o motivație foarte, foarte puternică, așadar sugestia mea pentru aceste femei este să își găsească motivația, să aibă încredere în forța lor și să nu uite că cea mai bună investiție este reputația lor.









