Despre reformă, voință politică și ceea ce știm de 10 ani, dar refuzăm să aplicăm

Cristina Chiriac, autoarea volumului Marea Privatizare, președinta CONAF

Privesc, ca de obicei, știrile – uneori cu interes aproape compulsiv, alteori cu acea migrenă surdă care îți vine când știi dinainte ce urmează să auzi. Între două titluri bombastice, aleg uneori să mă refugiez în Florile mele de IE – universul meu de rădăcini și sens. Alteori, aleg să răspund. Fundamentat, cu luciditate, așa cum am făcut mereu, indiferent de context.

Anunțul premierului Ilie Bolojan despre reforma companiilor de stat mi-a atras atenția. Este, fără îndoială, o inițiativă necesară, așteptată și urgentă. Dar în același timp, este și o dovadă a unui adevăr dureros: în România, adevăratele reforme sunt mereu reluate, dar rareori duse până la capăt.

Cu o senzație de déjà-vu amar, am recitit, în minte, paginile cărții mele Marea Privatizare, publicată acum un deceniu. O carte care, în mod neașteptat, continuă să fie material de studiu în universități și o sursă de referință pentru jurnaliști. Nu pentru că timpul i-ar fi confirmat ideile, ci pentru că, din păcate, realitatea a rămas neschimbată.

Avertizam atunci, cu argumente și cifre: statul român nu poate fi un administrator eficient atâta timp cât activele sale sunt împrăștiate între ministere, agenții, autorități și structuri paralele, toate sugrumate de interese partizane, de lipsa unei viziuni coerente și – mai grav – de absența responsabilității.

Reforma reală nu se face cu decizii punctuale, oricât de spectaculoase ar suna ele la conferințele de presă. Nu înseamnă doar să reduci numărul membrilor din consiliile de administrație sau să plafonezi indemnizațiile. Înseamnă să regândești, în profunzime, tot mecanismul de proprietate și guvernanță. Să abandonezi improvizația și să creezi o strategie integrată, coerentă, aplicabilă și, mai ales, sustenabilă.

Scriam, acum zece ani, trei soluții. Astăzi, le repet, cu aceeași convingere:

1. Unificarea participațiilor statului
Într-o singură entitate profesionistă, care să gestioneze toate activele ce nu au caracter strategic. Administrarea fracturată și arbitrară, la mâna politicienilor de conjunctură, este rețeta eșecului perpetuu.

2. Crearea unui Fond Român de Valorificare
O societate pe acțiuni, listată la bursă, care să gestioneze transparent pachetele minoritare. E un model aplicat cu succes în alte state – și care ar putea revitaliza, prin încredere și capital, și piața de capital din România.

3. Privatizarea prin BVB a acțiunilor reziduale
Avem nevoie de capital privat, de investitori instituționali și individuali, care să ducă mai departe aceste companii. Nu de un stat captiv, care își multiplică eșecurile în virtutea inerției administrative.

Întrebarea-cheie, dincolo de orice discurs frumos livrat la microfon, rămâne: avem sau nu curajul și voința politică de a pune economia în mâinile celor care pot, cu adevărat, să o conducă eficient?

Din păcate, România continuă să plătească prețul indeciziei, al legislației contradictorii și al reformelor începute și abandonate. Oricât am cosmetiza realitatea, companiile de stat rămân, în prea multe cazuri, captive în labirintul ineficienței și al ingerinței politice.

Dacă vrem performanță, trebuie să oferim acestei zone reguli de guvernanță moderne, piață liberă și aer curat – nu promisiuni reciclate și memorandumuri fără urmări.

Aștept din partea actualului Guvern mai mult decât bune intenții. Aștept un plan clar – cu termene, responsabilități, pași concreți și o evaluare sinceră a ceea ce merită păstrat și a ceea ce trebuie, fără echivoc, lăsat pieței.

Mi-ar plăcea să cred că, de această dată, ne-am maturizat suficient încât să alegem calea reformei adevărate, nu doar a reformei anunțate. Că am înțeles, în sfârșit, că statul poate fi un partener, dar nu trebuie să fie stăpân peste o economie care cere flexibilitate, adaptabilitate și competență.

Milton Friedman spunea, într-un moment de luciditate pe care ar fi bine să-l reascultăm:
„Nimic nu este atât de permanent ca o măsură temporară a Guvernului.”
Iar în România, prea multe măsuri „temporare” au devenit cronice. Prea multe reforme au fost amputate chiar înainte de a învăța să meargă. Prea multă ezitare, când ceea ce ne-ar putea salva este decizia fermă, bazată pe principii economice sănătoase, nu pe echilibre politice conjuncturale.

Nu mai avem timp pentru încercări timide. E timpul să facem ceea ce trebuia făcut demult. Cu luciditate. Cu curaj. Și cu responsabilitatea de a nu mai amâna ceea ce știm cu toții că trebuie, într-un final, făcut.

⸻

Cristina Chiriac
Autoarea volumului Marea Privatizare
Președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)