Oana ZAHARIA, Manager interimar Institutul Național al Patrimoniului
- Având în vedere lipsa specialiştilor atestaţi pe restaurare pe care aţi semnalat-o, cum intenţionaţi să dezvoltaţi resursa umană de patrimoniu la nivel naţional – ce mecanisme instituţionale sau parteneriate strategice vizualizaţi pentru formarea continuă?
Numărul redus de specialiști și experți este una dintre problemele majore, în domeniul restaurării, fie că ne referim la serviciile de proiectare sau la lucrările de execuție. Aș spune chiar că este mai gravă realitatea în execuție, decât în proiectare. Institutul Național al Patrimoniului este cel care gestionează procedura de atestare prin Comisia CADMI – Comisia de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice. Ceea ce este important este să reușim să creștem numărul de studenți la arhitectură, inginerie, horticultură, arte plastice, care să se îndrepte către restaurare, și asta încercăm în dialog cu universitățile. Un alt aspect foarte important este mentoratul, pe care specialiștii și experții este obligatoriu să și-l asume cu simț de răspundere. Pe partea de execuție, stăm chiar mai prost, companiile specializate pe restaurare confruntându-se cu o lipsă acută de meșteri și cu o migrație a celor puțini existenți, pe piețele europene. Un pas important ar fi revenirea la companiile acreditate de Ministerul Culturii pentru a lucra pe monumente istorice! Mai spun doar atât, explorăm reconversia profesională, spre exemplu în zone miniere.
2. Patrimoniul imaterial – meşteşuguri, tradiţii, obiceiuri – reprezintă o resursă culturală valoroasă. Ați amintit exemplul cămășii cu altiță. Cum credeţi că se poate transforma, dintr-o acţiune de protecţie, într-o activitate economică sustenabilă care să sprijine comunităţi locale?
Un aspect extrem de important, punctul zero al eforturilor noastre de a putea trece de salvare la sustenabilitate economică, este etapa pregătitoare, educarea consumatorului. Până nu vom fi găsit calea să parcurgem, cu succes, această etapă, a educării consumatorului – va fi foarte greu să ne gândim la partea economică. Trebuie să venim cu reglementări legislative cu impact: bugetele pentru protocol, în proporție de minim 50%, pentru produse tradiționale autentice sau subvenționarea acestora, astfel încât să poată concura cu produse similare, obținute la scară largă.
3. Expoziţii, mediatizare, implicare publică – INP pare să acceseze tot mai mult rolul de «promotor de patrimoniu». Cum echilibraţi dimensiunea academică/specialistă şi cea de comunicare către public larg, în aşa fel încât patrimoniul să devină relevant pentru mediul de afaceri?
Îmi place această întrebare, deoarece pune punctul pe i, din perspectiva înțelegerii și abordării patrimoniului, care sunt atât de diferite, de la mediul academic, la publicul larg. Problema societății actuale este aceea a superficialității, a inconsistenței individului, a aprecierii non-valorii. Poziționarea în societate, nu mai de mult de câteva zeci de ani, era în strânsă legătură cu încărcătura culturală și educația. În Florența epocii Renașterii citeau poezie și cei care plimbau măgarii pe stradă?! Așa încât, am hotărât că dacă nu mai este o nevoie, trebuie să facem să fie o plăcere :) De aici s-a născut programul „Cultura în spații neconvenționale”. Ne ducem în spații unde tinerii merg, în mod uzual, și încercăm să-i impresionăm plăcut cu expoziții și experiențe, să le atragem atenția și să le stârnim interesul.
4. În contextul fondurilor semnificative (PNRR, alte finanţări) pentru restaurare, există riscul accelerării proceselor cu scăderea calităţii sau a documentării. Cum asiguraţi standarde riguroase de conservare/restaurare fără a bloca ritmul implementării?
În ultimii ani, a existat o infuzie de capital în restaurare, prin PNRR, prin programe europene și chiar prin Timbrul Monumentelor Istorice, care a atins un maxim istoric în 2024 – cu un buget aproximativ de 460 de milioane lei – și s-a simțit din plin că piața este dezechilibrată și cantitativ, și calitativ, și geografic, aș putea spune. Din păcate, lupta pentru calitate pleacă de pe o poziție destul de proastă, atâta vreme cât Legea 98, a achizițiilor publice, nu distinge între o lucrare de restaurare și o lucrare de reabilitare obișnuită. În această cheie, avem ofertanți care nu au habar de restaurare, vrăjiți de valoarea estimată pe metru pătrat, care sublicitează, câștigă și apoi execuția este un travaliu continuu. Suntem în discuții cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice, pentru a creiona un capitol distinct pentru restaurare, atât de necesar pentru a putea gestiona restaurările, într-un ritm optim, dar și cu respectarea principiilor de calitate.
5. Privind către viitor, ce rol strategic vizaţi pentru INP în relaţie cu mediul privat şi start-up-urile de cultură/heritage tech? Puteţi schiţa o iniţiativă concretă pe care aţi dori să o lansaţi în perioada următoare?
Relația cu mediul privat, în viziunea mea de management, este una de o importanță crucială. Nu mă gândesc doar financiar, aspect important – mai ales în perioadele de austeritate – ci aș sublinia aici rolul extraordinar al mediului privat din perspectiva poziționării patrimoniului ca factor de echilibru social, în comunități locale și regionale, dar și internaționale. O inițiativă concretă, la care țin foarte mult și la care lucrăm împreună cu Ministerul de Finanțe și International Finance Corporation, privește realizarea unui proiect-pilot de PPP în restaurare. Îmi doresc ca anul viitor să reușim să lansăm acest pilot, pentru restaurarea și administrarea unei clădiri de patrimoniu, aflată în proprietatea statului, printr-un parteneriat public-privat!
