Dan Vlădescu, Președinte Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi

• Care sunt principalele provocări cu care se confruntă Autoritatea de Audit în asigurarea unei utilizări eficiente a fondurilor europene în România?

În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație, cu atât mai mult cu cât Autoritatea de Audit, o structură importantă și eficientă a Curții de Conturi, este destul de discretă în peisajul public românesc. 

Pe de altă parte, atât eficiența, cât și discreția care o caracterizează sunt datorate, într-o mare măsură, activității remarcabile pe care femeile din cadrul Autorității de Audit au desfășurat-o în cei 20 de ani care s-au scurs de la înființarea acesteia și profit de această ocazie pentru a le mulțumi pentru implicarea și profesionalismul de care au dat și de care dau dovadă.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, consider că resursa umană este principala provocare cu care se confruntă Autoritatea de Audit. Deși auditul te duce cu gândul la control și analiza performanțelor financiare, în realitate, activitatea este una mult mai complexă, care implică, în afara unui volum enorm de cunoștințe teoretice din foarte multe domenii, înțelegerea unor sisteme, a unor proceduri și a întregului proces de cheltuire a fondurilor publice, de la etapa de planificare și selecție a proiectelor până la verificarea rezultatelor obținute prin implementarea acestora.

Practic, auditorul trebuie să înțeleagă realitatea pe care o evaluează dincolo de cifrele din situațiile financiare. Or, realitatea cu care ne confruntăm este, uneori, repetitivă și plictisitoare, în timp ce, alteori, este provocatoare, chiar stresantă, pentru că auditul implică munca în echipă și un dialog permanent cu entitățile auditate, iar constatările și recomandările din rapoartele noastre de audit nu sunt primite de fiecare dată cu foarte mare satisfacție.   

Din aceste motive, avem probleme foarte mari în procesul de recrutare a personalului, iar uneori întâmpinăm dificultăți în motivarea celui existent. Din păcate, asigurarea și menținerea unei resurse umane de calitate reprezintă o provocare pentru întregul sistem de management și control al fondurilor europene, dar și pentru administrația publică, privită în ansamblu, și chiar pentru o parte dintre beneficiarii privați ai fondurilor publice. 

În al doilea rând, structura pe care o reprezint exercită funcțiile de autoritate de audit, respectiv organism de certificare în cadrul sistemului de gestiune partajată între Comisia Europeană și România, astfel încât, deși suntem un organism național, raportăm direct serviciilor de audit ale Comisiei Europene și suntem, la rândul nostru, evaluați de colegii de la Bruxelles și de către Curtea Europeană de Conturi. Suntem chemați să furnizăm o asigurare Comisiei Europene cu privire la eficiența sistemelor de management și control, precum și a sistemelor de guvernanță instituite pentru FEGA și FEADR, iar așteptările entităților naționale auditate, ale beneficiarilor fondurilor europene și chiar ale decidenților politici ne plasează uneori într-o zonă destul de neconfortabilă, pe care trebuie să o tratăm cu echilibru și profesionalism.  

În al treilea rând, există o rezistență teribilă la schimbare, pe care nu mi-o pot explica. Deși afirmăm că suntem proeuropeni, majoritatea schimbărilor, pentru că nu pot fi numite reforme, au loc pentru că „așa ni se cere de la Bruxelles”, nicidecum pentru că suntem convinși de necesitatea și utilitatea acestora. Vorbim de digitalizare, dar cumpărăm în continuare hârtie și copiatoare. Vorbim de simplificare, de finanțări nelegate de costuri, dar, în final, beneficiarii se lovesc de Legea nr. 500/2002 și de actualul sistem contabil, ambele bazate pe costuri reale. 

Este interesant cum bugetul Uniunii Europene, mult mai mare decât bugetul oricărui stat membru, permite utilizarea opțiunilor simplificate de costuri și a finanțărilor nelegate de costuri, atât în relația cu statele membre, dar și în relația dintre statul membru și beneficiar, în timp ce beneficiarul român, public sau privat, pentru a se conforma legislației naționale, este obligat să facă toate înregistrările pe costuri reale. Mai mult, dacă vorbim de digitalizare și simplificare, ar trebui ca aceste instrumente prevăzute în legislația Uniunii Europene să fie utilizate, într-o măsură mai mare sau mai mică, inclusiv pentru o serie de cheltuieli finanțate din fondurile publice naționale.   

• Cum influențează structura actuală a sistemelor de management și control implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene?

Ca să fiu foarte sincer, nu cred că o influențează în bine. În mod normal, nu putem elabora și implementa două politici publice în paralel, una prin intermediul ministerului de specialitate, una prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Ministrul Transporturilor trebuie să răspundă de politica statului român în domeniul transporturilor și să aibă la dispoziție toate resursele financiare necesare, inclusiv fondurile europene, și este foarte bine că Autoritatea de Management pentru Programul Transport se regăsește acum în structura acestui minister. La fel ar trebui să stea lucrurile pentru educație, muncă și protecție socială, sănătate, cercetare și IMM-uri.

De asemenea, pentru zona de agricultură, acolo unde Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit și cele două agenții de plăți fac parte din structura Ministerului Agriculturii, ar fi util ca statul român să aibă o singură agenție de plăți, cu atât mai mult cu cât o parte dintre măsurile implementate de AFIR sunt delegate către APIA. De altfel, o recomandare în acest sens a fost făcută și de auditorii Comisiei Europene.

În fine, statul român a decis ca fondurile europene destinate politicii regionale să nu mai fie implementate prin intermediul Autorității de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării, ci prin intermediul celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională, o inovație specifică României. Autoritatea de Audit a exprimat o serie de rezerve cu privire la această modificare substanțială a sistemului de management și control, atât în perioada negocierilor pe care statul român le-a purtat cu Comisia Europeană, dar și în cadrul celor opt misiuni de audit de sistem preventiv pe care le-am derulat în cursul anului trecut.

Este puțin ciudat că statele membre, în numele solidarității europene, sunt chemate să renunțe la o parte a suveranității în favoarea Instituțiilor Europene, o formă de centralizare la nivel european, în timp ce la nivel național renunțăm la o altă parte a suveranității în favoarea unor structuri așa-zis regionale, o formă de descentralizare la nivel național. Ce mai rămâne în vigoare din primul alineat al primului articol din Constituția României? Bulgaria are o suprafață ceva mai mică decât jumătate din suprafața României și nu are trei sau patru programe regionale, are un singur program regional. La fel stau lucrurile și în Ungaria, celălalt stat membru al Uniunii Europene cu care ne învecinăm.

Mai mult, pentru ca originalitatea care ne caracterizează să fie cât mai accentuată, suntem în situația în care statul român a delegat, printr-o ficțiune a legii, o parte din activitățile sale cu caracter general, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, unor structuri care, la rândul lor, au delegat o parte din atribuțiile care le revin în calitate de autorități de management unei structuri din cadrul statului român, respectiv unei direcții din cadrul Ministerului Finanțelor. În afara faptului că suntem într-o bizarerie instituțională, cele cinci autorități de management regionale care se află în această situație trebuie să se asigure că structura din cadrul Ministerului Finanțelor căreia i-au fost delegate aceste atribuții își îndeplinește în mod corect sarcinile delegate.

Și asta, în condițiile în care fondurile utilizate de Agențiile pentru Dezvoltare Regională în calitate de autorități de management sunt fonduri publice ale bugetului național, nu sunt fonduri ale bugetelor regionale, pentru că asemenea bugete nu există, și nu sunt nici fonduri proprii ale respectivelor organisme neguvernamentale nonprofit, fie ele și de utilitate publică.

În orice caz, timpul va dovedi dacă această măsură a fost sau nu benefică pentru România.    

• În contextul unei subreprezentări a femeilor în funcții de conducere în sectorul public, ce măsuri considerați că ar putea încuraja o participare mai activă a acestora?

Îmi este foarte greu să dau un răspuns la această întrebare și nu vreau să intru pe un teren minat. Totuși, cred că este vorba de un decalaj temporal între bărbat și femeie. Până la finalul secolului XIX, începutul secolului XX, femeia a avut un alt rol în societate. Acest rol și-l păstrează sau îi este păstrat, din considerente economice, culturale sau religioase, chiar și astăzi, în diferente zone ale Globului și, sincer să fiu, nu știu dacă unele femei nu regretă uneori lupta de emancipare a sufragetelor și rezultatul la care s-a ajuns astăzi.

Acest decalaj temporal face ca femeile, chiar și atunci când nu sunt mame și se dedică muncii chiar mai mult decât o fac astăzi unii bărbați, să nu aibă conștiința propriei valori. În ciuda schimbărilor sociale din ultimul secol și a progresului tehnologic, femeia nu a dobândit încă gena bărbatului luptător și nu știu dacă meritocrația din sectorul public face casă bună cu stabilirea unor criterii de promovare sau reprezentare bazate pe gen.

Esențial este însă ca femeia să nu fie discriminată în societate. Și spun asta pentru că atât în perioada în care am profesat ca avocat, dar și în perioada în care mi-am desfășurat activitatea în zona publică, am întâlnit foarte multe femei excepționale, cu rezultate, cu atitudine și cu un curaj superioare multor bărbați.

• Care sunt principalele obstacole identificate în promovarea transparenței și integrității în gestionarea fondurilor publice?

Cred că sunt două obstacole. Primul dintre ele vizează firea omului. Declarativ, toți vrem legi, rigoare, transparență și integritate. Din păcate, pentru foarte mulți dintre noi, toate aceste concepte trebuie să li se aplice celorlalți, dincolo de limita proprietății noastre. 

Cel de-al doilea se referă la existența unor reguli care, în mod voit, sunt neclare, precum și la utilizarea de către cei chemați să aplice legea unor standarde duble. Politica dublului standard este extrem de păguboasă, mai ales atunci când vorbim de transparență și integritate.  

• Cum poate fi îmbunătățită colaborarea între instituțiile publice pentru a asigura o mai bună absorbție a fondurilor europene?

În mod normal, prin dialog, astfel încât să fie identificate problemele, să fie găsite soluții, iar cei responsabili să facă toate corecțiile necesare, inclusiv la nivel legislativ. Din păcate, acest lucru implică profesionalism, asumarea unor decizii, lipsa orgoliului și muncă. Și încă ceva. Am senzația că multe lucruri nu se schimbă în administrația publică pentru că unor oameni fie le este teamă să nu-și piardă locurile de muncă, ceea ce pot înțelege din punct de vedere uman, fie, mult mai grav, le este teamă să nu devină inutili, lipsiți de relevanță socială. În orice caz, dacă ne consolează cu ceva, rezistența la schimbare nu este specifică doar României.  

• Ce rol joacă educația și formarea profesională în consolidarea capacității instituționale a Autorității de Audit?

Așa cum am spus puțin mai sus, educația este vitală pentru un auditor și, pentru că am urmărit să păstrăm anumite standarde, ne este foarte greu să reînnoim personalul Autorității de Audit. Cu siguranță, trebuie regândit sistemul de recrutare în întreaga administrație publică, inclusiv printr-un mecanism care să le permită absolvenților celor mai bune universități din țară sau străinătate, tineri cu competențe lingvistice și IT, să poată fi angajați, pentru o perioadă de probă de până la un an, iar apoi angajați definitiv, după o evaluare internă corectă. Problema este că nu există o ierarhizare a universităților din țara noastră.

În ceea ce privește formarea profesională, Autoritatea de Audit a alocat sume importante din asistența tehnică furnizată de Comisia Europeană, precum și din bugetul Curții de Conturi, pentru sesiuni de instruire în țară și străinătate, participarea la reuniuni tehnice, grupuri de lucru și grupuri ale auditorilor, precum și pentru dezvoltarea unor facilități IT care să permită accesul la informații relevante pentru auditori.

• Cum vedeți evoluția politicilor de audit public extern în România în următorii ani?

Auditul public extern trebuie să se adapteze la schimbările sociale și, prin intermediul auditului de performanță, dar nu numai, să influențeze în bine evoluția societății. 

În rest, sunt multe lucruri care ar trebui schimbate. În primul rând, auditorul public extern trebuie să fie funcționar public cu statut special. Statutul acestuia trebuie elaborat și aprobat de Plenul Curții de Conturi, după consultarea întregului personal. Trebuie schimbată modalitatea de recrutare și promovare. Orice funcție de conducere trebuie să fie exercitată pentru o durată limitată, așa cum se întâmplă în cazul magistraților. Trebuie implementată o politică de rotație a personalului, inclusiv la nivelul structurilor din teritoriu, în acord cu standardele internaționale de audit. Rotația auditorilor nu înseamnă schimbarea felului muncii, iar acordul acestora nu este necesar. Punem prea mult accent pe incompatibilități, unele absurde, dar nu suntem atenți la conflictul de interese. Trebuie regândit sistemul de salarizare și dreptul la pensia de serviciu. 

Persoanele cu funcții de execuție ar trebui să lucreze remote, în condiții clar stabilite cu privire la normarea muncii, intervalul în care trebuie să răspundă la solicitările șefului ierarhic, participarea la ședințe și cursuri de formare profesională în format fizic, efectuarea vizitelor pe teren. 

Sediul trebuie redimensionat, prin restrângerea acestuia, în condițiile în care persoanele cu funcții de execuție vor lucra remote. Personalul va fi dotat cu stații de lucru individuale, care să le permită accesul la bazele de date necesare pentru colectarea și verificarea informațiilor, precum și comunicarea online. 

Se discută foarte mult despre AI, dar noi vrem să ne păstrăm locurile de muncă în parametri actuali. Așa cum în perioada anterioară vorbeam despre folosirea energiei atomice în scopuri pașnice, tot așa trebuie să ne asigurăm că AI, IT și tehnologia nu ne vor transforma în analfabeți funcțional.       

• Există inițiative specifice ale Autorității de Audit pentru a sprijini dezvoltarea profesională a femeilor în domeniul auditului și al finanțelor publice?

Nu există și nici nu sunt necesare. Două treimi din personal este format din femei, pentru prima dată în existența Autorității de Audit unul dintre vicepreședinți este femeie, iar în cei șapte ani și jumătate care au trecut de la preluarea mandatului am promovat mult mai mult femeile decât bărbații, am colaborat mult mai bine cu femeile decât cu bărbații și m-am bazat mult mai mult pe colegele mele. Mai mult, ar fi interesant ca viitorul președinte al Autorității de Audit să fie o femeie, poate chiar o femeie din cadrul structurii noastre.  

• Cum poate fi stimulată inovația în procesele de audit pentru a răspunde mai eficient nevoilor societății?

Din păcate, actualul sistem de salarizare din administrația publică nu oferă pârghii pentru a stimula munca, cu atât mai puțin inovația. 

1. Ce sfaturi ați oferi tinerelor profesioniste care aspiră la o carieră în sectorul public și în domeniul auditului?

Să fie conștiente că profesionalismul se dobândește în timp. Educația este esențială, inteligența face diferența, frumusețea te poate încurca, în timp ce munca și ambiția măsurată nu te vor trăda niciodată, chiar dacă pe celălalt culoar aleargă un competitor căruia îi bate vântul din spate, iar tu îl resimți în față. Vântul nu bate tot timpul. Iar atunci când se oprește, ție îți va fi mult mai ușor, în timp ce competitorului îi va fi infinit mai greu.

Oamenii tineri trebuie să aibă răbdare, determinare și curaj, să păstreze tot timpul un echilibru între muncă și viața personală. În rest, viața nu o trăim decât o singură dată, nimeni nu este perfect, toți am comis erori, important este să nu fim supuși unor greșeli iremediabile și să privim cu optimism către viitor.

În final, vreau să vă urez tuturor multă sănătate și succes în tot ceea ce faceți!