Mă onorează și mă bucură ocazia de a transmite un mesaj de apreciere și, deopotrivă, de încurajare a leadership-ului feminin.
Promovarea drepturilor femeilor este parte din soluția de care societatea noastră are nevoie. Nu doar prin prisma potențialului enorm de creștere socială, de inovare, de prosperitate pe care contribuția femeilor îl aduce în ecuația dinamicii sociale, ci și, mai ales, prin valorile pe care egalitatea de gen le aduce în prim-plan. Demnitatea umană, libertatea, echitatea sunt o sursă de progres și de putere, pentru că o societate armonioasă și rezilientă este, în primul rând, o societate în care toți membrii ei sunt respectați și se respectă reciproc, potențându-se, în acest fel, reciproc.
Astăzi, acest mesaj mi se pare mai relevant decât oricând, evident punând un accent absolut necesar pe nevoia de acțiune.
„Empowered to act, inspired to succeed” este deviza binevenită și actuală, pentru că surprinde trei elemente-cheie ale unei posibile strategii în fața provocărilor prezentului: capacitatea de a acționa (pe care nu trebuie să uităm că o avem), acțiunea (pe care trebuie să ne-o asumăm) și inspirația (pe care trebuie să o generăm).
Trăim transformări fără precedent, incertitudini politice, provocări economice. O lume în schimbare, un viitor plin de necunoscut, fără răspunsuri imediate, și înspre care – trebuie să recunoaștem – privim cu neliniște. Dar, în ciuda oricăror tentații facile, tocmai în astfel de momente, descurajarea și, inerent, dezangajarea nu trebuie să reprezinte o opțiune.
Avem capacitatea de a acționa! Avem capacitatea de a apăra lumea în care credem, pe care o dorim și valorile care ne definesc! We are empowered!
Drepturile și libertățile de care ne bucurăm – să nu uităm: câștigate cu multe sacrificii, prin lupta mai multor generații, și al căror preț, mai ales noi, în această parte a lumii, îl cunoaștem prea bine – reprezintă nu doar o miză, ci și forța noastră! O forță care – acum, mai mult decât oricând – trebuie activată și pusă în mișcare în fiecare zi.
Pentru că timpurile actuale reclamă acțiune. Contextul extern este complicat: forme de agresiune clasică, precum războiul Rusiei împotriva Ucrainei, multiplicarea surselor de conflicte în plan global și o pletoră de amenințări hibride, care au potențialul de a da cu ani înapoi dezvoltarea societăților în plan amplu și, în special, drepturile femeilor.
Să nu ne amăgim: riscul ca rolul și identitatea femeii în societate să fie alterate este cât se poate de real. Drepturi pe care acum le considerăm de la sine înțelese se află, după cum putem constata, sub o amenințare din ce în ce mai dezinhibat exprimată. Nu ne putem apăra decât prin curaj și implicare. Prin acțiune!
Personal, în toată activitatea mea profesională, m-am străduit să urmez această cale – care, vă asigur, întotdeauna a dus undeva, adesea spărgând bariere ce păreau de netrecut. Poate și pentru că, pentru un diplomat, capitularea în fața adversității nu este o opțiune, ci o motivație în plus.
M-am lăsat ghidată de niște repere clare, care mi-au structurat acțiunea: consolidarea rolului României în NATO, un profil activ în UE, întărirea parteneriatelor noastre strategice și, în general, o diplomație activă, prezentă. Dar, totodată, m-am lăsat inspirată de modele de putere morală, de reziliență, de perseverență, precum și de toată munca de construcție a tuturor celor de dinaintea mea, căutând, la rândul meu, să fiu o sursă de inspirație.
Pentru că doar așa, doar inspirând, prin acțiunile noastre, și lăsându-ne, la rândul nostru, inspirați, putem genera acea forță colectivă a rezistenței în fața oricăror potrivnicii. O forță de neînvins, pentru că e clădită pe credințe și valori comune și, mai ales, pe speranță.
Acum, mai mult decât oricând, trebuie să rămânem activi, implicați, atenți și să construim în baza a tot ceea ce am câștigat. Doar prin acțiune putem inspira generațiile prezente și viitoare, fiecare prin rolul său, în antreprenoriat, educație, sănătate, tehnologie, social media.









