Avem nevoie de politici publice integrative, conștientizare și implicare comunitară.

Autor: Cătălin OREZEANU

La 30 de ani distanță de comunism, societatea pare că tânjește după etichete alb-negru, împingând stereotipul proletar – intelectual, spre local – global sau chiar „de aici” versus „de afară”, într-o simplificare ce denotă oboseala unei tranziții veșnice. Când vorbim despre tema migrației, o frică alimentată intens mediatic la nivel european umbrește profilul uman al fiecăruia și șterge realitatea în care, la rândul nostru, conform MAE, avem aproximativ 5,7 milioane de conaționali cu domiciliul sau reședința în străinătate, incluzându-i atât pe cei care lucrează, cât și pe cei stabiliți acolo permanent. Nu cifrele, nu graficele, nu politicile impersonale vor schimba destinul celor care ajung aici cu speranța unui nou început sau care au plecat acolo, împinși de indolența veșnicelor lamentări. 

România este prinsă într-un joc de echilibru: pe de o parte pierde forță de muncă valoroasă, pe de alta, atrage muncitori, studenți și refugiați care își caută locul în societatea noastră. Întrebarea esențială este dacă vom trata acest fenomen ca pe o problemă sau ca pe o oportunitate.

Tipologia migranților și impactul lor economic

Cine sunt cei care ajung în România? Unii vin pentru a munci, alții pentru a studia, iar unii fug de conflicte care le-au distrus casele. Muncitorii calificați, mai ales din IT, medicină și inginerie, contribuie real la economia țării, în timp ce forța de muncă necalificată acoperă golurile din construcții și servicii. Studenții internaționali aduc diversitate și pot deveni resursă pe termen lung, dacă li se oferă oportunități după absolvire. În schimb, refugiații se confruntă cu provocări speciale, iar integrarea lor necesită soluții adaptate. România a jucat mereu în liga secundă în privința comunităților, dar avantajul multiculturalismului nostru istoric, e un punct rezonabil de start.

Dincolo de statutul lor profesional, există diferența dintre migranții legali (regular migrants), care au acte în regulă, și cei ilegali (irregular migrants), care ajung aici fără documente sau cer azil. Conform pactului mondial al ONU pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine, migranții beneficiază de aceleași drepturi fundamentale ca orice ființă umană, însă fiecare stat are dreptul suveran de a-și defini politica națională în materie de migrație și aici este punctul în care România poate performa atipic față de tendința globală de limitare a unui fenomen natural de la apariția omului pe planetă.

Am pierdut 3,4 milioane de locuitori prin emigrare și avem nevoie acută de forță de muncă. În sectorul construcțiilor, de exemplu, deficitul de muncitori a fost acoperit tot mai mult de migranți din Asia și Africa. Creșterea cererii de forță de muncă străină este o realitate economică inevitabilă, iar gestionarea eficientă a acestei tranziții este esențială, dacă ne dorim să depășim statutul de țară de tranzit spre alte state europene.

Presiuni asupra sistemului social și integrarea culturală

Se vorbește adesea despre presiunea asupra sănătății, educației și serviciilor sociale. În Germania, doar 22% dintre refugiați reușesc să obțină un loc de muncă după un deceniu, dar ce se discută mai puțin este faptul că integrarea reușită înseamnă contribuție, nu doar costuri. State care au investit în politici de integrare au văzut beneficii economice pe termen lung, iar un aspect crucial este acceptarea și adaptarea culturală (un mix de culturi poate aduce creativitate și inovație, dar și tensiuni dacă nu există strategii bine gândite). România nu trebuie să se teamă de diversitate, ci să învețe să o gestioneze inteligent.

Migrația este, de asemenea, o problemă de drepturi fundamentale. Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa proprie, și de a reveni în țara sa” și respectarea acestui principiu, corelată cu politici economice sustenabile, poate transforma migrația într-un avantaj pentru România.

România, între declin demografic și oportunitate economică

Realitatea este dură: în 2024, România a înregistrat mai puțin de 150.000 de nașteri, cel mai mic număr din ultimul secol. Pe de altă parte, România a fost punct de intrare pentru peste 11 milioane de cetățeni ucraineni de la începutul conflictului. Aceste două realități, aparent contradictorii, conturează o situație complexă. Dacă România își dorește să își mențină creșterea economică, trebuie să găsească soluții pentru echilibrarea declinului demografic cu nevoile pieței muncii.

Dacă am ratat șansa de a deveni un hub regional pentru startup-uri sau un actor geopolitic influent, poate găsim un nou rol: un model de creștere economică bazată pe deschiderea pieței muncii. Pe fondul reconfigurării fluxurilor comerciale globale și al schimbărilor din politicile SUA, România ar putea deveni un punct strategic pentru investiții și relocarea forței de muncă. Costurile cu integrarea nu sunt mici, dar beneficiile pe termen lung sunt certe.

Migrația nu este o problemă de gestionat, ci o realitate globală care poate deveni un motor de creștere economică și culturală. România e cazul să decidă dacă vrea să fie un spectator sau un jucător activ în această schimbare. Dincolo de topicurile mass-media, inovația, cultura, umanitatea în complexitatea ei transcend genul, naționalitatea sau etnicitatea. Singurele granițe sunt cele ale  propriilor noastre prejudecăți.

O politică de imigrație flexibilă, o viziune economică adaptată și o deschidere reală către diversitate pot transforma România a doua cea mai mare țară din Europa de Est după Polonia, într-un model de integrare echitabilă. A venit timpul să ne decidem să acționăm în spiritul valorilor universale!